Podcast Background Image
Față/Verso Artwork

Față/Verso

Un podcast cu cititori binedispuși, despre cărți de ficțiune. ● Gazdele podcastului Față/Verso: ● Simina Popa, traducătoare și organizatoare de proiecte culturale. Limba portugheză este un partener stabil în viața ei profesională. Traduce autori de limbă portugheză din 2007, încercând să continue la același standard munca generațiilor anterioare de traducători. Este membră a ARTLIT – Asociația Română a Traducătorilor Literari, unde organizează discuții publice între traducători. În proiectele culturale la care ia parte, caută să crească numărul dezbaterilor cu folos între profesioniști din domeniul cultural. ● Claudiu Sfirschi-Lăudat a absolvit Facultatea de Filosofie din București. Este traducător literar și a publicat de-a lungul vremii tălmăciri din opere clasice – dar nu numai – grecești. Activitatea de traducător este completată de aceea de dramaturg, trei texte ale lui fiind puse în scenă. Din ianuarie 2020 coordonează blogul Osmé – The Perfume Review, dedicat culturii olfactive, iar din februarie 2024 este redactor la revista Observator cultural, unde semnează rubrica de cultură olfactivă „Olfacționar”. În 2022 a publicat Osmé. Antologie de texte pentru nasul oricui, iar în 2023, Lecturi olfactive ale pielii. ● Facebook: https://www.facebook.com/fatza.verso ● Site: http://fata-verso.ro

Față/Verso

Latest Episodes